Întâmplările reale din viaţa lui Florin Piersic senior au stârnit întotdeauna amuzamentul celor care le-au ascultat. În cadrul unui interviu mai vechi, maestrul a povestit cum a ajuns să îi spună „să-mi giugiuleşti bărzoiul” fostului consilier prezidenţial al lui Ion Iliescu, crezând că este „victima” unei glume din partea unui bun prieten.
Pe lângă talentul său inegalabil, Florin Piersic a fost înzestrat şi cu darul povestirii. Maestrul a fost obişnuit întotdeauna să îi facă pe oameni să zâmbească şi face acest lucru cu plăcere ori de câte ori are ocazia.
Îndrăgitul actor al României a povestit în urmă cu ceva timp o întâmplare amuzantă din tinerețea sa, în care apare și fostul președinte Ion Iliescu.
Mai exact, Florin Piersic a fost „victima” unei farse a lui Dan Iordăchescu. Bunul prieten al celebrului actor a pretins la telefon, că este o tânără îndrăgostită de Florin Piersic, însă ulterior situaţia a degenerat.
“Mă sună într-o zi o tânără sfioasă şi pasionată de teatru şi de poezie, care se recomandă Mihaela Muscalu, studentă la Litere. Mi-a spus că mă admiră, mi-a recitat din Minulescu şi a continuat cu telefoanele timp de câteva zile, până când, impresionat de aşa fată deşteaptă şi sensibilă, m-am gândit că e şi frumoasă şi am invitat-o la mine să ne cunoaştem. La ora şapte… sună! Alerg la uşă, îmi aranjez ţinuta şi… când deschid, ce să vezi? În cadru apare prietenul meu, baritonul Dan Iordăchescu, care se prăpădea de râs şi care, cu voce subţiată, îmi şopteşte: «Eu sunt Mihaela Muscalu. Am venit să te cunosc». După ce ne-am distrat amândoi de farsă, a plecat, însă dimineaţă, sună iar telefonul. Răspund fără să ascult, crezând că e acelaşi Iordăchescu: «Să îmi giugiuleşti bărzoiul, Dane!». Îmi răspunde unul: «Nu vă supăraţi, eu sunt Victor Opaschi, consilierul preşedintelui… Domnul Iliescu vrea să vă vorbească». «Să-mi giugiuleşti bărzoiul, oricine ai fi!», zic eu, convins că se lungeşte gluma! Imediat la celălalt capăt al firului am auzit vocea inconfundabilă a preşedintelui Iliescu, care m-a anunţat că urma să fiu decorat cu ordinul naţional Steaua României. S-a amuzat teribil când i-am povestit că, din greşeală, era cât pe ce să-i spun şi lui refrenul cu bărzoiul”, povesteşte celebrul Florin Piersic în cadrul unei emisiuni TV.